Ruffy Ștrumfi

Ofertă Educațională Grădinița Ruffy Ștrumfi

Grădiniță privată sector 1 - Str. Bârlogeni, nr. 46

Ce veți găsi în această pagină?

Despre Ruffy Ștrumfi
Ofertă înscriere Grădinița Ruffy Ștrumfi - anul școlar 2025-2026
Grădinița de vară Ruffy Ștrumfi 2025
Grupele grădiniței
Locația - grădiniță privată sector 1
Cum arată programul unei zile
Activități extracurriculare / Opționale
Vizionarea grădiniței - program și informații
⚠️ NOU! Părerile și recenziile părinților
De ce Ruffy Ștrumfi?

Despre Ruffy Ștrumfi

La Ruffy Ștrumfi am creat un spațiu educațional sigur, creativ și stimulant pentru fiecare copil, organizat pe 6 niveluri educaționale în funcție de vârstă și pregătire și mai ales, aflat în spații educaționale dedicate – creșă, grădiniță, after school, before school, pregătire suplimentară la materiile principale și simularea evaluării naționale, precum și posibilitatea obținerii certificărilor recunoscute internațional pentru limbi străine.

Oferim posibilitatea părinților de a alege programe educaționale adaptate copiilor și de asemenea, de a opta pentru continuitate în educație într-un mediu armonios, concentrat pe dezvoltarea personală și a aptitudinilor fiecăruia. Avem alături oameni implicați care ne însoțesc încă din prima zi de funcționare a grădiniței Ruffy Ștrumfi, cadre didactice dedicate și lesne de înțeles, foarte iubite de copii. 

Ruffy Ștrumfi a luat naștere în anul 2020, ca răspuns al dorinței părinților pentru un loc sigur, cald și orientat către dezvoltarea copiilor, un spațiu în care concepte precum adaptarea blândă, răbdarea, încurajarea curiozității, învățarea experiențială, cunoașterea emoțiilor sau dezvoltarea personală să fie obiective directe și centrate pe nevoile copiilor.

De atunci, Ruffy Ștrumfi s-a dezvoltat într-un centru complex și complet, în care oferim un program educațional echilibrat, construit pe nevoile specifice fiecărei etape de vârstă, într-un mediu cald și primitor, în care curiozitatea copiilor este încurajată, iar dezvoltarea armonioasă este prioritară. Chiar dacă copiii ni se pot alătura de la 10 luni și pot fi alături de noi în toată perioada școlarității, vă rugăm cu recunoștință să nu ne confundați cu diferite unități unde copiii sunt grupați indiferent de vârstă sau nivel.

Grădiniță cu atestat ARACIP privind nivelul calității educației

Ofertă înscriere Grădinița Ruffy Ștrumfi în anul școlar 2025-2026

Program scurt 8:00 - 12:30

1650 lei/lună + 28 lei/zi

  • Activități curriculare
  • Limba Engleză – zilnic
  • Activitate recreativă interior/exterior
  • Opțional – după caz
  • Mese – mic dejun, gustare, prânz

Program mediu 8:00 - 16:00

1850 lei/lună + 30 lei/zi

  • Activități curriculare
  • Limba Engleză – zilnic
  • Activitate recreativă interior/exterior
  • Program de somn și relaxare
  • Opțional – după caz
  • Mese – mic dejun, gustare, prânz, gustare

Program lung 8:00 - 19:00

1950 lei/lună + 30 lei/zi

  • Activități curriculare
  • Limba Engleză – zilnic
  • Activitate recreativă interior/exterior
  • Program de somn și relaxare
  • Opțional – după caz
  • Mese – mic dejun, gustare, prânz, gustare
  • Activitate recreativă interior/exterior

Taxa pentru materiale educative este 400 lei/an școlar.

Grădinița de vară Ruffy Ștrumfi 2025

Grădinița de Vară Ruffy Ștrumfi 2025 aduce copiilor o vacanță plină de aventuri magice, organizate pe parcursul a 11 săptămâni tematice inspirate din lumi fantastice precum Harry Potter, Peter Pan, Narnia sau Țara Minunilor. Programul se desfășoară zilnic între orele 8:00 și 18:00 și include activități creative, jocuri în aer liber, ateliere, excursii săptămânale și continuarea orelor de limba engleză. Taxele sunt flexibile: 2200 lei/lună, 600 lei/săptămână sau 150 lei/zi, iar frații beneficiază de 10% reducere. Grădinița de vară este deschisă tuturor copiilor cu vârsta potrivită și poate fi un prilej excelent de acomodare pentru cei care urmează să înceapă grădinița din toamnă sau pentru copiii care în timpul anului frecventează grădinițele de stat.

Grupele Grădiniței Ruffy Ștrumfi

Grupele grădiniței sunt organizate în funcție de vârstă, pentru ca activitățile educaționale să fie adaptate ritmului și nevoilor fiecărui copil. Indiferent de grupa în care se află, părinții pot opta pentru program scurt, mediu sau prelungit, având siguranța că cei mici se află într-un mediu sigur, atent și stimulant până la finalul programului de lucru. 

Această flexibilitate îi ajută pe copii să se dezvolte în ritmul lor, iar pe părinți să găsească un echilibru real între viața profesională și cea de familie.

Grupa mică

Copii între 3 și 4 ani

Grupa mijlocie

Copii între 4 și 5 ani

Grupa mare

Copii între 5 și 6 ani

Locația Ruffy Ștrumfi - Grădiniță privată sector 1

Grădinița Ruffy Ștrumfi se află în sectorul 1, pe strada Bârlogeni, numărul 46, în inima Bucureștilor Noi. Este foarte aproape de metrou Parc Bazilescu (150 m) și beneficiază de facilități de pază umană și control acces cu barieră. Scopul nostru este de a asigura un mediu sigur, protejat, cu o curte mare și amenajată și foarte ușor accesibil pentru părinți cu toate mijloacele de transport. 

Grădinița Ruffy Ștrumfi beneficiază de un spațiu interior modern și se bucură de un spațiu generos de ___ mp la interior și ___ la exterior. 

Grădinița se află în curs de autorizare de către Inspectoratul de Situații de Urgență și în curs de acreditare la Ministerul Educației. Grădinița Ruffy Ștrumfi este atestată ARACIP privind nivelul calității educației.

Cum arată programul unei zile

Deoarece ne aflăm într-o etapă importantă din dezvoltarea copiilor, programa noastră adresează contruirea rutinelor precum și toate ariile de dezvoltare specifice vârstei.

Întâlnirea de dimineață

Activități și jocuri din domenii precum Știință, Bibliotecă, Artă, Joc de rol, Joc de masă, Construcții

Activități și cluburi opționale

Limba Engleză – zilnic

Activități pe domenii experiențiale și de învățare – educarea limbajului, activități matematice, cunoașterea mediului înconjurător, educație civică, educație fizică, educație muzicală și activități artistico-plastice

Activități și jocuri în aer liber

Activități de după amiază – pe domenii experiențiale, recuperatorii și de consolidare

Activități extracurriculare / Opționale

Limba Engleză

Zilnic - inclusă în taxa lunară

Expunerea timpurie la o limbă străină, precum limba engleză, are un impact profund asupra dezvoltării copilului. Îmbunătățește memoria, stimulează gândirea logică și flexibilitatea mentală, contribuind totodată la formarea abilităților de rezolvare a problemelor. Copiii care încep să învețe o limbă străină de la o vârstă fragedă au, potrivit studiilor, performanțe mai bune și în alte domenii educaționale. Mai mult decât atât, învățarea limbii engleze le dezvoltă încrederea în sine și le oferă deschidere către noi culturi, oportunități și experiențe. La Ruffy Ștrumfi, ne dorim ca fiecare copil să beneficieze de toate aceste avantaje – iar limba engleză face parte din programul zilnic, într-un mod natural și interactiv.

Înot

Orar și costuri stabilite la începutul anului școlar

Înotul este una dintre cele mai complete activități fizice pentru copii, cu beneficii importante atât pentru sănătate, cât și pentru dezvoltarea emoțională. Prin opționalul de înot, copiii își dezvoltă forța, coordonarea, echilibrul și rezistența fizică, într-un mod plăcut și relaxant. În același timp, învățarea înotului contribuie la creșterea încrederii în sine, la depășirea fricii de apă și la formarea unei relații sănătoase cu propriul corp. Sub supravegherea atentă a instructorilor specializați, cei mici se simt în siguranță și învață prin joc. Pentru mulți copii, înotul devine nu doar un sport, ci o sursă de bucurie și eliberare.

Dans

Orar și costuri stabilite la începutul anului școlar

Dansul este mai mult decât mișcare – este o formă de exprimare, de autocunoaștere și de dezvoltare motrică. Prin activitățile din cadrul opționalului de dans, copiii își antrenează coordonarea, echilibrul și controlul asupra propriului corp, într-un mod ludic și plin de bucurie. La Ruffy Ștrumfi, acest opțional vine în completarea curriculumului de bază, pentru a răspunde diversității de nevoi și înclinații ale fiecărui copil. Creativitatea, imaginația, exprimarea emoțiilor, capacitatea de concentrare și răbdarea sunt abilități esențiale care pot fi dezvoltate prin astfel de activități. Le oferim părinților libertatea de a alege ceea ce li se potrivește mai bine celor mici, într-un cadru relaxat, dar ghidat cu grijă și profesionalism.

Dezvoltare personală

Orar și costuri stabilite la începutul anului școlar

Dezvoltarea personală la vârste mici înseamnă mai mult decât formarea unor deprinderi – înseamnă construirea unei fundații sănătoase pentru viața emoțională, socială și cognitivă a copilului. În cadrul acestui opțional, cei mici învață să își recunoască și gestioneze emoțiile, să comunice mai bine, să colaboreze și să își dezvolte încrederea în sine. Prin jocuri, povești, exerciții de grup și activități adaptate vârstei, contribuim la formarea unor copii echilibrați, empatici și conștienți de propriile resurse. Opționalul de dezvoltare personală completează armonios programul educațional și oferă sprijin individualizat acolo unde este nevoie, în funcție de personalitatea și ritmul fiecărui copil.

Robotică

Orar și costuri stabilite la începutul anului școlar

Opționalul de Robotică este o invitație la descoperire pentru copiii pasionați de construcții, logică și tehnologie. Prin activități practice, copiii învață să rezolve probleme, să gândească în pași logici, să planifice și să colaboreze cu ceilalți. Este o modalitate excelentă de a stimula creativitatea în mod tehnic și structurat, mai ales pentru cei care se regăsesc mai ușor în lumea formelor, mecanismelor și mișcării decât în cea artistică. În plus, dezvoltă motricitatea fină, atenția și răbdarea, oferindu-le copiilor o primă interacțiune cu conceptele de bază din știință, tehnologie, inginerie și matematică (STEM). Prin joacă și explorare, robotica poate aprinde o pasiune de viitor, încă de la grădiniță.

Vizionarea Grădiniței Ruffy Ștrumfi

Grădiniță privată în Sectorul 1, lângă Metrou Parc Bazilescu

Te încurajăm să ne faci o vizită, pentru a simți atmosfera caldă de la Ruffy Ștrumfi și pentru a descoperi spațiile noastre luminoase și prietenoase. Vei avea ocazia să cunoști echipa noastră – educatoare, învățătoare, profesoare și personal auxiliar – să vezi facilitățile administrative și să adresezi orice întrebare ai avea. Știm că fiecare copil este unic, iar părinții au nevoi și preocupări diferite. De aceea, ne dorim ca această întâlnire să îți ofere încrederea că alegi un loc în care copilul tău va fi văzut, înțeles și sprijinit în ritmul său.

Știm cât de importantă este alegerea grădiniței potrivite pentru copilul tău – de aceea, te invităm cu drag să ne vizitezi cu o programare în prealabil, pentru a nu ne suprapune cu programul de odihnă al copiilor și pentru a putea răspunde tuturor întrebărilor dumneavoastră.

📞 Programează o vizită la 0721 305 824

Părerile și recenziile părinților

De ce Ruffy Ștrumfi?

Oferim acomodare blândă pentru copii și pentru că avem răbdare să crească, cu tot ce implică procesul lor de creștere și dezvoltare

Venim în sprijinul programului părinților, cu posibilitatea de a opta pentru program până la ora 19:00

Accesul este ușor, indiferent de direcția din care veniți

Curte proprie amenajată cu spații de joacă, tartan și covor de gazon moale

Cadre didactice calificate, cu vocație și empatie

Bucătărie proprie, cu meniuri gătite zilnic și opțiuni adaptate

Portal de plată online pentru părinți, cu tarife transparente și cont individual

Supraveghere video

Ateliere opționale de mare căutare pentru copii

Părinți care ne aleg an de an și ne recomandă ( Vezi aici )

Scroll to Top